POVEŞTILE COPILĂRIEI

REMEMBER

Basmele românesti imprimate pe plãcile de vinil care ne-au încântat copilãria încã mai stârnesc nostalgie.

"A fost o datã ca niciodatã

O placã de vinil uzatã,
De zeci de ace zgâriatã
Si printre vechituri uitatã..."

Cine nu-şi mai aduce aminte de pãcãnitul discurilor de vinil, din serile de iarnã, când auzeam la nesfârşit poveştile copilãriei în difuzoarele pick-up-urilor de altãdatã? Cu ele am crescut şi am învãţat pe dinafarã Amintirile lui Nicã, basmele lui Ispirescu, nãstruşniciile Fraţilor Grimm şi aventurile lui Jules Verne. Astãzi le mai gãsim doar în vitrinele magazinelor cu antichitãţi, etalate ca piese de muzeu şi scoase spre vânzare colecţionarilor şi melancolicilor."Neghiniţã", "Nastratin Hogea", "Fetiţa cu chibrituri", "Bãlãioara", "Nicã fãrã fricã"...sunt doar câteva dintre sutele de poveşti care a

u prins cândva viaţã dincolo de scrijelitul acului de gramofon. Ne impacientam şi plângeam cu lacrimi de crocodil atunci când se zgâriau sau se ciobeau pe margine, ne amuzam teribil când sãrea acul şi "povestitorul" repeta aceeaşi frazã la nesfârşit sau, de ce nu, fãceam troc cu vecinii de pe stradã: schimbam discurile preferate ale pãrinţilor cu şlagãrele Mirabelei Dauer şi ale Andei Cãlugãreanu cu basme ruseşti sau discuri duble cu "Cei trei muşchetari" şi "Copiii cãpitanului Grand". Petreceam ore în şir cu urechile ciulite la vocea uşor rãguşitã a lui Ion Lucian, adormeam cu Pãcalã în minte, ne întristam şi ne bucuram odatã cu Greuceanu, Muck cel Mic şi Dãnilã Prepeleac. Doar bunicii mai spuneau poveşti şi snoave la fel de frumos.

Copilãrie de ebonitã

Sibienii îşi amintesc şi astãzi de momentele plãcute pe care obişnuiau sã le petreacã înainte de 90 lângã un pick-up şi un vraf cu discuri marca Electrecord. Unii dintre ei, adulţi în toatã regula, încã mai tânjesc dupã pãcãnitul unui disc de vinil, mai ales în cazul poveştilor. "Am avut sute de plãci acasã. Ţin minte cã nu aveam loc unde sã le ţinem pe toate şi cel mai bine le depozitam sub pat. Şi-mi mai aduc foarte bine aminte discul meu preferat, Familia Chiţ-Chiţ, pe care îl ascultam atât de des încât, pe o anume porţiune de poveste, ajunsese sã fie zgâriat rãu de tot.Ştiam dinainte când urma sã se poticneascã acul şi fugeam repede sã mut braţul. Frumoase amintiri, ce sã zic! Pãcat cã s-au dus vremurile alea!..." îşi aminteşte cu nostalgie Cristina dinValea Aurie, în vârstã de 31 de ani. Memoriile se ţin lanţ atunci când vine vorba de copilãrie, şi mai ales o copilãrie de invidiat în ziua de azi când nici mãcar cãrţi cu poveşti nu se mai cumpãrã şi nu se mai citesc. Alin povesteşte cum şi astãzi mai are în pivniţã douã pick-up-uri, în stare defuncţionare, pe care însã nu vrea sã le vândã. Se simte legat de importanţa pe care au avut-o odatã şi de amprenta pe care bãtrânele aparate şi-au lãsat-o peste primii ani de viaţã ai dascãlului de astãzi. "

Pe muzica bunicilor de la ţarã

Teodora Ionaşcu are 24 de ani şi a terminat facultatea la Sibiu. Îşi aduce aminte cu plãcere de zilele în care obişnuia sã asculte nu atât de multe poveşti cât mai degrabã muzicã. "Nu-mi amintesc numele vreunui basm preferat dar ştiu cã muzicã ascultam la pick-up. Mai am şi acum discuri din colecţia bunicilor. Asta se întâmpla mai ales când mergeam la ţarã şi stãteam cu bunicii. Nu aveam mai mult de 5 ani şi ţin minte cã bunica mã învãţa sã joc pe ritmuri populare. Cel mai mult ascultam împreunã Maria Lãtãreţu, Dolãnescu şi alţii. Îmi plãcea tare mult o piesã care începea cu..."Mai ţii minte, mãi dragã Mãrie..." se mândreşte Teo.

Unde s-au dus, unde au apus?

Bâtrânele viniluri nu se mai gãsesc decât în rafturile magazinului Muzica, la vânzãtorii ambulanţi de pe treptele Universitãţii din Bucureşti sau pe Internet, grupate în colecţii şi promovate spre vânzare sau chiar licitate. Se mai gãsesc pe Ebay sau mai existã pensionari dornici sã le vândã la preţuri incomparabile cu cele din magazinele de antichitãţi şi artã. Vorbim despre o tehonogie parcã ceva mai umanã şi mai puţin artificialã, care odinioarã a strãlucit şi a fãcut valuri în rândul socitãţii de acum 50 de ani. Fonograf, gramofon, patefon sau pick-up, indiferent cum i-am spune, cert este cã nu de puţine ori ne-am fãcut şederea acasã plãcutã pe timp de ploaie sau viscol, ne-am bucurat urechile cu poveşti rãguşite şi, la rândul lor, pãrinţii şi bunicii şi-au încântat simţurile cu artişti şi cântãreţi de aur, piese de teatru şi momente comice cu Amza Pelea sau Dem Rãdulescu.